The Shape of Things

Suntem ceea ce povestim despre noi că suntem. Suntem ceea ce ne mai amintim despre noi că suntem. Identitatea fiecăruia este o poveste. Ca povestea să aibă sens trebuie să ne reamintim elementele ei, unul câte unul. Ploile acide, interminabile au şters totul. De multă vreme nu s-a mai pus lumină în sufletele noastre. Ca să te regăseşti trebuie să-ţi reaminteşti unde ai căzut. Poţi să-ţi reaminteşti? Mă mai auzi?



joi, 15 septembrie 2011

Stupefacţie! Cum să distingi un ipocrit între cunoscuţi.


Sunt încăpăţânată. Într-adevăr, fac cum mă taie capul. Şi nu ascult ce mi se spune. Uneori asta poate fi o mare greşeală! În momentele în care ajungi să ţii cu dinţii de un lucru, o obsesie sau chiar de o persoană poţi să nu faci cea mai înţeleaptă alegere. Îmi place să cred că încă mai există oameni care nu te dezamăgesc, care cunosc valoarea cuvântului, care au noţiunea de respect reciproc, noţiunea de prietenie, noţiunea de compromis, noţiunea de omenie! Mă lupt din răsputeri cu această speranţă la care nu renunţ orice ar fi! Şi, evident, pe zi ce trece răsare câte un suflet care să-mi dovedească contrariul şi cât de lipsiţi de scrupule pot fi unii dintre noi. Ce s-a ales de societatea aceea "perfectă" pe care o visam cu toţii acum mult timp în urmă? Utopie şi nimic mai mult. Mă gândesc că poate ar trebui să mai ascult şi părerea celorlalţi pentru că uneori pot fi mai raţionali decât mine, privind totul din exteriorul problemei. Iar ca o decizie pe care am luat-o: să nu mă mai încred orbeşte în cei care nu-şi vor schimba moravul vreodată!
Şi ca să fiu eu rea şi a naibii, o să continui să cred în acei oameni pe care îi consider demni de a se numi fiinţe umane. Ce mă bucură cel mai tare e că unii încă îmi sunt prieteni; sunt recunoscătoare pentru şansa de a fi întâlnit de-a lungul anilor persoane luminoase, care m-au ajutat să cresc, să gust atât din bune cât şi din rele, să descopăr ce înseamnă să ţii la cineva şi să fii capabil de orice pentru a-l ajuta în orice secundă. Am crescut frumos datorită prietenilor mei, aşa că spun cu inima deschisă că prietenia este cel mai frumos dar pe care îl primim de la cei din jur.
Ţinând cont de toate acestea, stau câteodată şi mă întreb cum şi de ce unii iau prietenia, îşi şterg picioarele pe ea şi o dau la reciclare?! Cu ce mai rămân? Prostie şi singurătate. Te îmbuibi cu ele până devii diform. E ca atunci când eşti pe stradă, cerul se întunecă, începe să plouă cu găleata şi deşi tu ai o umbrelă în mână, te întrebi "Acum ce fac? Unde mă adăpostesc?". Stupid!
Get a life, good people! You can't live on your own, without friends and without someone who cares about you!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu