Ultimul meu test la română din clasa a X-a. Genial subiect, nu-i aşa? Mi s-a dat un titlu ce poate însemna atâtea şi atâtea lucruri. Asta mi-a ieşit mie! Mă bucur că mi-am întâlnit toţi profii de română de până acum! Datorită lor iubesc să-mi aştern gândurile pe hârtie şi să nu mi se mai pară atât de absurde, imposibile sau utopice.
De ce...EU?
Sărută-mă! Îmi place când mă priveşti cu drag, zâmbeşti şăgalnic, te apropii şi mă săruţi pe vârful nasului. Mi-era teamă că pierdusem orice sâmbure al copilăriei, însă tu readuci în simţiri stângăciile, inocenţa şi sensibilitatea de care încerc să fug inutil. Mă simt bine cu mine.
Ai venit pe neaşteptate în sufletul meu. Nu te aşteptam, dar te strigam cu disperare, neştiind cum arăţi sau cum iubeşti. Câtă nevoie aveam să mă opreşti din agonia singurătăţii şi să mă înveţi ră răsuflu încrezătoare! În sfârşit aflasem că fiecare minut ascunde mai mult decât timp egoist: o fracţiune de emoţie, o minusculă minune a fiecărei zile, un prilej primejdios de a deveni dependentă de tine.
Dacă vrei să ştii, ai fost ca un păcat. Te-ai apropiat misterios, lent, ai cucerit inconştient fiecare gând de-al meu, te-ai infiltrat în ele, mi-ai lăsat parfum pe buze după ce m-ai sufocat în braţele tale, m-ai îmbătat cu tonul vocii tale şi m-ai otrăvit cu ticurile tale. Oare ai ştiut vreun moment ce efect aveai asupra mea? M-ai păcălit prea mult. Te-am lăsat să mă pătrunzi cu felul tău arzător de a te dărui. Ţi-am primit optimismul, apropierea dominatoare, zâmbetul simplu, cuceritor, voinţa însetată de a-ţi trăi viaţa strop cu strop. M-am ascuns în tine şi mă strângeai atât de tare încât m-ai făcut să cred că eşti real.
Te-ai dizolvat în trecut înainte să îmi dau seama. Dacă ţi-a păsat sau nu ce laşi în urmă, pe niciunul dintre noi nu ne interesează. Anotimpurile s-au schimbat. Şi cu toate astea, dorul tău îmi consumă energia şi mai ales speranţa. Speranţa că ne vom reîntâlni când vom avea nevoie unul de celălalt, că ne vom chema în tăcere.
Uneori mă chinui întrebându-mă "de ce eu?" şi tot degeaba. Nu regret decât că ai plecat prea repede. Nu am terminat tot ce aveam de spus, nu m-am săturat de tine. Mi-aş fi dorit să nu mi se fi întâmplat mie. Dar asta m-a făcut să nu renunţ la tine. Mă lupt să nu te vreau şi tot nu pot. Aşa că m-am obişnuit deja.
Ai venit pe neaşteptate în sufletul meu. Nu te aşteptam, dar te strigam cu disperare, neştiind cum arăţi sau cum iubeşti. Câtă nevoie aveam să mă opreşti din agonia singurătăţii şi să mă înveţi ră răsuflu încrezătoare! În sfârşit aflasem că fiecare minut ascunde mai mult decât timp egoist: o fracţiune de emoţie, o minusculă minune a fiecărei zile, un prilej primejdios de a deveni dependentă de tine.
Dacă vrei să ştii, ai fost ca un păcat. Te-ai apropiat misterios, lent, ai cucerit inconştient fiecare gând de-al meu, te-ai infiltrat în ele, mi-ai lăsat parfum pe buze după ce m-ai sufocat în braţele tale, m-ai îmbătat cu tonul vocii tale şi m-ai otrăvit cu ticurile tale. Oare ai ştiut vreun moment ce efect aveai asupra mea? M-ai păcălit prea mult. Te-am lăsat să mă pătrunzi cu felul tău arzător de a te dărui. Ţi-am primit optimismul, apropierea dominatoare, zâmbetul simplu, cuceritor, voinţa însetată de a-ţi trăi viaţa strop cu strop. M-am ascuns în tine şi mă strângeai atât de tare încât m-ai făcut să cred că eşti real.
Te-ai dizolvat în trecut înainte să îmi dau seama. Dacă ţi-a păsat sau nu ce laşi în urmă, pe niciunul dintre noi nu ne interesează. Anotimpurile s-au schimbat. Şi cu toate astea, dorul tău îmi consumă energia şi mai ales speranţa. Speranţa că ne vom reîntâlni când vom avea nevoie unul de celălalt, că ne vom chema în tăcere.
Uneori mă chinui întrebându-mă "de ce eu?" şi tot degeaba. Nu regret decât că ai plecat prea repede. Nu am terminat tot ce aveam de spus, nu m-am săturat de tine. Mi-aş fi dorit să nu mi se fi întâmplat mie. Dar asta m-a făcut să nu renunţ la tine. Mă lupt să nu te vreau şi tot nu pot. Aşa că m-am obişnuit deja.
SUPERB!!
RăspundețiȘtergere