Îmbracă-mă în verde!

Răspuns la provocarea de a ne exprima opinia în legătură cu întrebarea: „Care crezi ca sunt cele mai importante masuri pe care autoritatile si locuitorii ar trebui sa le ia pentru a imbunatati calitatea mediului din orasul tau?”, iniţiată de “Umbrela Verde” – www.umbrelaverde.ro

Bună!

Mă numesc Elena. Sunt doar un copil. Bine, poate un copil mai mare. Am 17 ani şi aş vrea să te rog ceva, vrei? Nu o să dureze mult. Câteva minute. Aşa. Priveşte-mă în ochi! Ce vezi? Nu vezi nimic, nu-i aşa? Nu. Gândurile mele nu pot fi pătrunse, dar nu din cauza mea, nu, nu, ci datorită putreziciunii inimii tale. E aşa urât la tine acolo! Poate ar trebui să faci puţină curăţenie! Aruncă regretele şi amintirile pustiitoare, negative, ce îţi fac sufletul să încetinească din privitul către un viior senin! Uită că a fost urât şi rău! Dă-mi mâna şi hai să încercăm! Nu-ţi fie frică! Îţi promit că va fi secretul nostru! Iar de îţi va lipsi curajul, îl voi împărţi pe al meu cu tine. E suficient pentru toată lumea.

Uite, dacă binevoieşti să mă crezi, eu sunt de părere că ne-am putea cunoaşte mai bine dacă în apropiere ar exista un parc. Un loc luminos, plin de sănătate, bucurie, de energie, de râsete, de păsări cântând. Un loc unde să se afle câteva rulote la intrare unde să-ţi laşi grijile, greutăţile şi imposibilităţile. Nu-i aşa că dacă închizi ochii ţi l-ai putea imagina? Mie mi-ar plăcea să am grijă de el. M-aş trezi în zori, încrezătoare în ziua ce tocmai începe pentru că aş şti că o să fac cunoştinţă cu alţi oameni fericiţi, care se plimbă din plăcere pe aleile străjuite de tei parfumaţi, că o să îi arăt naturii că îmi pasă. I-aş lua şi pe ceilalţi prieteni şi, jucându-ne, rumenindu-ne sub razele îmbietoare ale soarelui, am aduna deşeurile şi lucrurile urâte „abandonate” de câţiva leneşi şi nepăsători. Chiar am face asta. Iar apoi, ne-am lua la întrecere cu rolele sau bicicletele. Ce mai distracţie!

Dar mă întristez uneori ştiind că totul este doar în imaginaţia mea. Mă hrănesc cu iluzii. Realitatea nu e atât de frumoasă pe cât o descriu eu. Dar aş putea să o schimb! Mă crezi că aş avea voinţa aceasta? M-aş duce să le propun celor „mari”, celor care „pot” să-mi îndeplinească visul şi sunt sigură că m-ar asculta. Sunt sigură că şi lor le-ar plăcea tare mult!

Apoi, le-aş sugera să îi răsplătească pe cei ce se implică într-o acţiune de ocrotire a naturii. Asta pentru început, bineînţeles! Să se organizeze evenimente, cum ar fi spectacole de teatru, concerte, pizza şi sucuri pe gratis, dar acestea numai pentru cei care ar dovedi că îşi dores cu adevărat să schimbe lumea într-un loc mai curat, mai primitor, mai plăcut.

A, şi mi-a mai venit o idee! Să se stabilească o zi în care toţi cetăţenii să se relaxeze plimbându-se pe jos, ori cu bicicleta, rolele sau orice alt mijloc ce nu implică poluare şi distrugere a aerului, fără de care vom muri în cele din urmă. Parcă încercăm pe zi ce trece să îl îndepărtăm şi mai mult. Oare nu ştim cât de indispensabil ne este?! Eu, aşa copil cum sunt, m-aş urca pe cel mai înalt vârf muntos şi aş inspira cât de mult aş putea mireasma brazilor, a cerului, a norilor, a pământului jilav, al izvoarelor, ca să primesc un suflu incredibil de puternic, ca să mă simt sănătoasă şi plină de viaţă!

Tu nu crezi că putem face ceva măreţ împreună? Eu pariez că da. E momentul să încercăm! Haide, haide! Ia-ţi liber de la serviciu, ori dacă eşti în vacanţă şi mai bine. Pune-ţi adidaşii în picioare, zâmbeşte cât poţi de larg şi hai să ne întâlnim sub teiul cel falnic. Te aştept acolo! Să nu întârzii!