Thorn

Sunt seri când tot cerul mi se pare pustiu, cu stele reci, moarte, într-un univers absurd în care numai noi, în marea noastră singurătate ne zbatem pe o planetă de provincie ca într-un târg în care nu curge apă, nu arde lumina şi în care trenurile rapide nu opresc. Dar sunt seri când tot cerul foşneşte de viaţă... când pe ultima stea dacă asculţi bine auzi cum freamătă păduri şi oceane, fantastice păduri, fantastice oceane. Seri în care tot cerul e plin de semne de chemări, ca şi cum de pe o planetă pe alta, de pe o stea pe alta, fiinţe care nu s-au văzut niciodată, se caută se presimt, se cheamă... Aventura acesta ridicolă, care se numeşte viata noastra, se repetă astfel de la început, sub acelaşi cer, dar cu un alt noroc. Poate că acolo tot ce aici e întunecat şi opac devine luminos şi transparent, tot ceea ce încercăm fără să izbutim nici pe jumătate, gesturile noastre căzute, tot ce am fi dorit să cutezăm şi n-am cutezat, să iubim şi n-am iubit, tot se împlineşte, se amplifică, se împarte...."

~ Mihail Sebastian ~

Si mi-e dor de-o fericire fara nume, muta, necunoscuta, intima si nesfarsita...