The Shape of Things

Suntem ceea ce povestim despre noi că suntem. Suntem ceea ce ne mai amintim despre noi că suntem. Identitatea fiecăruia este o poveste. Ca povestea să aibă sens trebuie să ne reamintim elementele ei, unul câte unul. Ploile acide, interminabile au şters totul. De multă vreme nu s-a mai pus lumină în sufletele noastre. Ca să te regăseşti trebuie să-ţi reaminteşti unde ai căzut. Poţi să-ţi reaminteşti? Mă mai auzi?



vineri, 3 septembrie 2010

Yesterday, today...waiting for tomorrow!

Leapşa de la Andreea; trebuie să recunosc că e foarte ingenioasă! Care sună cam aşa. Scrii în 3 fraze ce a însemnat vara asta pentru tine. Apoi mai scrii 3 fraze despre vara trecută şi finalizezi apoteotic, cu ce altceva decât o concluzie, comparativă ori ba, după vrute :). [quote de la ea!;)]

Aşadar:
~ Vara asta:
1. Am realizat unele lucruri foarte importante pentru starea mea sufletească vara asta: am tras linii, am pus punct şi am luat-o de la capăt(chestii pe care mă chinuiam demult să le fac şi nu izbuteam.)! Thanks God!
2. Am ajuns în câteva oraşe din ţară pe care îmi doream foarte tare să le văd şi nu apucasem: Gura Humorului, Sibiu, Cluj, Sighişoara...ah, da, am fost pe la începutul verii şi-n Delta Dunării, unde am avut parte de multe peripeţii şi întâmplări de neuitat!
3. Am avut parte de câteva zile în Bucureşti, cu prietena mea cea mai (ne)bună, Mădălina Ciutacu , zile pline, pline, plineeeeee!

~ Vara trecută:
1. Am încheiat un capitol deosebit de care acum mi-e dor, şi anume şcoala generală; şi dacă tot vorbim de finaluri apoteotice, am avut un banchet incredibil de frumos!
2. Am fost într-o tabără la Arieşeni cu toţi colegii mei şi totul a fost superb, cuprinzându-le atât pe cele bune cât şi pe cele rele.
3. Am terminat primul an de teatru (la Şcoala Populară de Arte), un an în care am învăţat incredibil de multe lucruri, un an în care m-am schimbat şi în care am cunoscut oameni deosebiţi, finalizând cu un examen magnific, la care am avut şi eu o mică contribuţie textuală.

Concluzionând: Cred că ar mai fi multe de spus (îmi cer scuze că oricum m-am întins prea tare la vorbărie!), dar îmi dau seama uitându-mă în urmă, că am avut nişte veri sublime, fiecare specială în felul ei, din care am văzut şi am învăţat multe, alături de persoane speciale pentru mine! Mi-au plăcut! Sertarul meu cu amintiri e plin şi mă aşteaptă să le împart, să îmi readucă gustul plăcut al clipelor de neuitat.

O să dau leapşa mai departe, către: Mădălina, Cristiana, Robert, Elena, Valy, Cristina. Trimiteţi-o şi voi mai departe la încă 6 persoane! ;)

Have a sweet september! >:D<

Un comentariu: