In acest moment as vrea sa ma inchid intr-un balon si sa zbor in el pretutindeni, in inaltimi de neimaginat, undeva unde sa pot fi singura, unde sa simt doar razele caldute ale soarelui ajutandu-ma sa nu imi fie frig, adierea fada a vantului care sa imi potoleasca setea si o liniste asurzitoare pentru a imi mentine inima in viata! Atat as vrea!
Am pierdut pe drum cuvintele si nu mai stiu sa spun nimic... Imi pare rau si atat! Imi vine sa plang si atat! As vrea sa ma intorc in timp si atat! As vrea sa nu mai stiu nimic si atat! As vrea...dar nu se poate!
Astazi a trecut in nefiinta o persoana care mi-a calauzit gandurile de-a lungul copilariei mele, alintata cu o multitudine de sentimente si orizonturi senine pe scena teatrului nostru: marele actor Cornel Cimpoaie!
Am aflat de dimineata si nici pana acum nu pot sa accept ideea nefasta si absurda ca...nu mai e! De ce trebuie sa fie totul atat de nedrept? Si de ce acum nu mai are nicio valoare motto-ul meu stupid "totul se intampla cu un scop"? Nu pot sa fiu atat de ipocrita...care scop?! de ce?! Pur si simplu nu vreau sa fie adevarat! Mi-e frica ca ma voi simti singura si ca imi va fi dor de inca o persoana care a plecat mult prea devreme dintre noi... Dac-as putea doar sa il prind de o aripa si sa il ascund in palme ca sa se imprime pe corpul meu, sa fie vesnic Peppino care sa ma faca sa rad sau sa ma tina in brate atunci cand ii urasc pe toti! Uneori e suficient doar sa traiesti cu imaginea unei persoane in suflet - cuvintele pot fi chiar de prisos!
As vrea sa nu fie adevarat!
De fiecare data cand se intampla asa ceva, imi framant gandurile cu regretele fata de timpul putin pe care l-am avut sau poate ca doar nu am stiut sa profit de el ca sa spun ce simt si ca sa arat unei lumi intregi de cine trebuie sa se bucure si pe cine sa admire! Oare voi invata vreodata sa fac asta? Probabil ca nu... intotdeauna rationamentul se lumineaza mult, mult prea tarziu...
Cornel Cimpoaie - un actor deosebit, un actor despre care s-ar putea scrie romane si care totusi sa aiba pagini goale, pline de tacere; pentru ca nici macar cuvintele nu sunt suficiente sau nu pot fi stapanite indeajuns pentru a putea spune cate ceva despre aceasta persoana cu totul si cu totul deosebita! Desi s-a stins din viata mult prea devreme, lasand in urma sa inca destule intrebari fara raspuns, amintiri sufletesti ce nu se vor uita niciodata, dumnealui va ramane intru eternitate pe scena Teatrului Maria Filotti! De fiecare data, ne va privi cu blandetea si calmul pe care le emana intotdeauna si vom sti ca nu ne-a parasit; ci ca simte fiecare rasuflare a noastra si ne poarta gandurile pe culmi abisale asa cum reusea sa faca in fiecare spectacol! Un gol de nestavilit a lasat in inimile tuturor, iar dorul si tristetea se vor face simtite de fiecare data cand vom vedea un afis sau ii va fi pomenit numele. Cu tosate acestea, vom pastra in gand o mare multumire si fericire sufleteasca ca acest mare actor a venit, si-a spus rolul cu multa druire si incredere si a plecat rapid pentru a insamanta amintiri frumoase in fiece coltisor din acest teatru si pentru toti cei care l-au primit in lumea lor pe domnul Cornel Cimpoaie!
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace!
Va vom purta vesnic pe inimi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu