Din nou la teatru: dezamăgire sau revoltă?

Multe luni în care nu am catadicsit să mai scriu pe blog. M-am schimbat. Cred. Foarte probabil. E bine așa. Cu toate astea n-am uitat care-mi sunt țelurile și ce continui să îmi doresc de 5 ani încoace. Sunt din ce în ce mai aproape de pragul pe care aștept să-l pășesc de atâta timp. Acum, pe ultima sută de metri, toată treaba asta devine tot mai greu de perceput ca realitate palpabilă și concisă. Dar e așa de frumos. Revin la vechile obiceiuri și pasiuni. M-am convins: am acceptat longevitatea lor și efectul exploziv de entuziasm pe care mi-l dau.

Spre exemplu, să vorbim puțin despre teatru. De când n-am mai făcut asta? De așa de mult! Mi-e cumva rușine că odată am dus o luptă atât de înverșunată pentru teatru, ignorând orice altă sursă de interes, iar acum am ajuns să spun că ”mă duc la teatru din an în Paște”. Mă îngrozește chestia asta și se cere a fi remediată instant(pentru evitarea neplăcerilor cauzate de tembelismul propriei ignoranțe și delăsări).

Dar am făcut o alegere proastă. Sau a fost o ”curățenie generală” în capul meu, ce m-a și convins, totodată, că nu mă zbăteam de nebună în perioada mea de grație.

Trecând zilele trecute pe lângă teatru (activitate pe care obișnuiam să o desfășor periodic, ciclic, constant, zilnic etc.), am văzut un afiș al unui spectacol nou (STUPEFACȚIE!!!) - ”Avarul”, după Moliere. Era clar că nu avea cum să fie piesa Teatrului ”Maria Filotti”.

Așadar, Teatrul ”George Bacovia” din Bacău și-a adus pe scena brăileană una dintre cele mai josnice producții. Inițial, nu aveam de unde să știu. Așa că în seara asta m-am prezentat entuziasmată la locul cu pricina. Reacțiile cunoscuților (oameni care odată mă vedeau de fiecare dată pe acolo, fiind deja obișnuiți cu mine) au apărut în cel mai scurt timp: plasatoarele mi-au atras cumva atenția că nu mă mai văzuseră de ceva vreme. Și răspunsul meu care a fost?

- Regret nespus, dar nu am la CE să vin!

Și cum să fiu contrazisă?!

Mi-era nespus de dor de clădirea mirobolantă, de scările fastuoase, de mirosul specific, de chipurile cunoscute, de lumini, de sunete...de amintirile pe care le am (și, Slavă Domnului!, sunt destule).

Numai că fascinația mi-a fost furată când s-a ridicat cortina. Pe lângă decorul simplist, de prost gust, cu lăzi din lemn și obiecte inutile, piesa a debutat într-un mod aparte, determinându-mă să îmi pun întrebarea dacă nu nimerisem, din întâmplare, la teatrul de păpuși! Ceea ce m-a șocat totalmente a fost mentalitatea regizorului, Dumitru Lazăr Fulga, de a atribui intrărilor actorilor masive secvențe muzicale de tango. Unde-o fi corelația între Moliere, Franța, tangou și Argentina, Dumnezeu știe! Ca să nu mai vorbesc de costumele actorilor care epatau prin dezgust, înclinație către kitsch, fiind în neconcordanță unele cu celelalte, îmbinând piese de jeans cu altele epocale. Îngrozitor! Replicile erau deseori spuse pe timpi de mișcare scenică, scheme caraghioase de dans - prea puțin estetic! Jocul actoricesc s-a situat la același nivel cu restul ”detaliilor” din alcătuirea mirobolantului spectacol. Singurul lucru pe care am putut, cu chiu cu vai, să-l apreciez, a fost efortul și strădania actorilor de a-și duce rolurile până la capăt (deși aș vrea să cred că făceau acest lucru conștientizând teribilitatea exacerbată a ”pamfletului” pe care îl jucau).

Nu voi spune că am irosit 2 ore. O să admit faptul că piesele de teatru încep să fie din ce în ce mai proaste. Mi-a fost mereu frică de acest rezultat; rezultat al bătăii de joc al întregii echipe - director, regizor, teatrolog și toți cei care permit punerea în scenă a unor aberații notorii și jignirea valorii adevăraților dramaturgi din cele mai vechi timpuri și până astăzi.

Rareori spun eu că un spectacol este prost. Dar acesta a fost nu numai prost, ci unul dintre cele mai jenante vizionări din toată viața mea.

Vreau și altceva, ceva mai bun!

Dar! Măcar am tras o concluzie deosebit de importantă și relevantă: teatrul nostru, Teatrul ”Maria Filotti”, încă se mai poate făli cu câteva tituluri din repertoriu inegalabile! Da! Avem piese extraordinar de bune și o trupă excepțională!

Dragi brăileni, nu risipiți ceea ce avem! Deja suntem pe cale de a face asta! Haideți să salvăm ce se mai poate!