Mi-am dat seama recent că singurii oameni care pot fi cu adevărat fericiţi sunt cei care iubesc şi cărora li se împărtăşeşte acest sentiment.
Greutatea stă în găsirea persoanei potrivite. Uneori pare o căutare continuă şi nefolositoare, ba chiar dureroasă.
Mai trist este atunci când pierzi o şansă din cauza ascultării de unul şi de celălalt. Regretele sunt cele mai chinuitoare coşmaruri.
Îmi place atât de mult să privesc chipurile oamenilor îndrăgostiţi!
Am senzaţie că atunci înţeleg sensul vieţii, înţeleg ce înseasmnă să nu îţi pese de nimic altceva, înţeleg că poţi face orice sacrificiu fără să îţi pară rău, înţeleg că poate fi posibil să împarţi TOTUL cu cealaltă persoană de lângă tine.
De-am şti cum să iubim iubirea...
Daca am sti sa nu o pierdem atunci cand o avem, sau sa luptam pentru ea atunci cand se poate...
RăspundețiȘtergereNu doresc nimanui sa experimenteze regretele, neputinta, durerea aia din cauza careia iti vine sa iti smulgi carnea de pe tine, bucata cu bucata... Si cu toate astea, sa nu vrei sa mergi mai departe, sa insisti sa repari ce ai stricat
Exprimarea ta elibereaza naturalismul din tine. :)
RăspundețiȘtergereAsta e problema noastra, a tuturor - ca nu stim sa pretuim ceea ce avem atunci cand avem, iar mai apoi plangem sau disperam pentru ca am pierdut. Oare vom invata vreodata sa apreciem lucrurile la adevarata lor valoare? Sau macar sa ne bucuram de ele asa cum sunt, bune, rele.
Cred ca ar trebui sa facem o delimitare intre iubire ca sentiment si obiectul iubirii, pasager, efemer si de cele mai multe ori departe de a ne fi jumatatea dorita.
RăspundețiȘtergereO da, pot iubi de dragul de a iubi! Si pentru asta multumesc Lui ca m-a facut asa. :)