Preastimabili concetăţeni şi oameni simplii de pretutindeni, onorate persoane care adesea preferă să meargă la teatru decât să stea în faţa televizorului ascultând ştirile jalnice care aduc la cunoştinţă unor nefericiţi îngrijoraţi de criza financiară numai evenimente negative şi neplăcute, ori dezbateri politice cu privire la greşeli patetice ale politicienilor,
Îndrăznesc să adun câteva cuvinte într-o răsuflare acidă după citirea atâtor controverse apărute prin ziarele locale(şi site-urile acestora). Nu vreau să continui seria de comentarii inutile cu păreri pro sau contra situaţiei actuale din Teatrul „Maria Filotti”, având în vedere că nu fac parte din această „familie”, precum toţi cei care au venit cu replici mai mult sau mai puţin condimentate. Şi aici mă adresez strict tuturor celor care au postat numeroase aprecieri critice fără să aibă măcar minimul de cunoştinţe necesare! Tot ce ştiu eu este că prima dată când am „gustat” din frumuseţea pieselor jucate pe scena teatrului brăilean aveam frageda vârstă de 3 ani. Aşadar, o să vă împărtăşesc simplele observaţii pe care le-am dobândit crescând sub deosebita îndrumare a atmosferii teatrale. După cum s-a menţionat de nenumărate ori, Teatrul „Maria Filotti” a avut perioade de urcuş, dar şi perioade de declin. Însă un alt fapt bine cunoscut este acela că de la începutul anilor 2000 , acesta a cunoscut o perioadă înfloritoare odată cu piese precum „Drept ca o linie”, în regia lui Radu Apostol, pentru care s-au obţinut numeroase premii, dar şi o nominalizare la UNITER. Evoluţia subită a fost antrenată mai apoi de producţiile regizorului Radu Afrim, care a reuşit să umple sălile de tineri, eveniment cu un rol deosebit de important pentru multe generaţii. Titluri precum „Plaja” şi „Adam Geist” au revoluţionat publicul de toate vârstele, reuşind astfel să redeschidă brăilenilor apetitul pentru teatru. Astfel, printr-o ascensiune bine-venită, trupa a reuşit să se facă remarcată în întreaga ţară şi, recent, peste hotare; biletele s-au vândut ca pâinea caldă, cultura a recâştigat un loc important în topul intereselor oamenilor. De asemenea, dupa cum a afirmat şi doamna Doina Papp, „Festivalul Zile şi Nopţi de Teatru European la Brăila” a ajutat enorm la atingerea apogeului, creând diferite conexiuni cu oameni de artă importanţi şi recunoscuţi în colţuri diferite ale lumii. Dar se pare că TOT datorită Consiliului Judeţean Brăila şi a lipsei sponsorilor, acesta nu a mai putut avea loc cum ar fi fost normal la începutul stagiunii 2010-2011!
Teatrul „Maria Filotti” a reuşit să se ridice peste majoritatea celor din ţara noastră, mulţi dintre actorii de pretutindeni admirând atât clădirea fastuoasă, sala intimă, cortina inedită, trupa plină de viaţă, cât şi publicul călduros.
Trecând la lucruri ceva mai actuale... Inevitabilul s-a întâmplat şi toate neînţelegerile au ajuns în presă. Dacă trebuia sau nu ca acest lucru să se întâmple nu ţine de noi, toţi cei neimplicaţi. Semnalul de alarmă a fost tras, răbufnirile s-au etalat, zarurile s-au aruncat, dacă cineva va ţine cont şi dacă ceva se va schimba, nu se va constata decât de-a lungul timpului. Singura măsură pe care poate publicul să o adopte, ar fi să urmărească cursul evenimentelor (acum că tot rufele au fost puse la scurs, în grădina publică) şi să susţină EXISTENŢA TEATRULUI „MARIA FILOTTI” în continuare! Dar asta nu se realizează aducând opinii cu privire la „Puterea Supremă” – Primăria -, la actori, la conducerea interimară a teatrului sau a personalului. Pur şi simplu, dacă se va cere ajutorul, reacţia să apară la momentul potrivit, în funcţie de cerinţe. Am rămas profund dezgustată cititnd atât de multe comentarii nerelevante ale unora şi ale altora. Pentru ce? Cineva a menţionat termenul de „circ”. În asta s-a transformat revolta celor nemulţumiţi. Dar asta numai din cauza celor care intră în conflicte verbale. Mulţi dintre „anonimii” de pe site-uri au expus păreri care implicau detalii din viaţa personală a actorilor, a oamenilor din teatru sau a politicienilor. Cum pot fi făcute asemenea declaraţii dacă nu se fondează decât pe zvonuri sau rumori adunate de ici şi colo?! Persoanele neautorizate nu au dreptul să prezinte informaţii de care nu sunt siguri, informaţii care nu le aparţin! Aşa-zişii spectatori vorbesc despre conduita actorilor, dar ce ştiţi voi? Aţi fost prezenţi la neplăcerile, intrigile şi supărările lor? De asemenea s-a vorbit despre demisia maşiniştilor; personalul nu a început din senin să demisioneze, ci a fost un singur caz, însă fără nicio legătură cu scandalul în cauză. Încetaţi să vă mai agăţaţi de orice undă ce circulă pe Canalul Local de Ştiri! S-a spus că ar trebui ca publicul să aleagă directorul, dar trebuie luat în considerare faptul că TOTUŞI există anumite regulamente, legi şi ordine care trebuie respectate într-o instituţie de stat! Că în ţara asta nu mai există verbul „a respecta”, folosindu-l la propriu sau la figurat este un alt subiect pe care îl cunoaşte prea bine toată lumea!
Un alt subiect „tabu” pentru mine ar fi o propoziţie citită într-un interviu luat nu vreau să ştiu cui, care spunea că vin prea mulţi tineri la teatru. Oare să fie acesta un lucru rău? Dar haideţi să luăm în considerare faptul că în Brăila nici nu există locuri în care să te poţi plimba, suficiente cafenele sau pub-uri în care să te simţi bine şi niciun fel de atracţie; asta ca să nu gândim la rece situaţia: adică defavorizând pierdutul timpului în baruri ca să meargă la teatru. Publicul variază, de la cel mai mic copil până la persoane „care nu mai sunt tinere”(ca să folosesc o replică auzită recent într-o piesă, replică a actriţei Leni Caler). Dacă s-a greşit undeva, a fost momentul în care spectatorul a venit la teatru o dată pe stagiune şi nu s-a obosit măcar să observe repertoriul(care de altfel nu se ştie cu exactitate care este, datorită haosului de pe site-ul TMF-ului), trăgând astfel concluzia că se joacă doar spectacole contemporane. Adirmaţia este în totalitate eronată. A fost pusă în scenă o paletă variată de texte, pentru toate genurile şi gusturile; numai că o constatare ca aceasta poate fi făcută doar când frecventezi teatrul. O domnişoară menţiona că nu s-a jucat „Hamlet” niciodată – au fost puţine reprezentaţii cu publicul, dar proiectul nu a fost finalizat, de asemenea, din cauza LIPSEI DE FONDURI din partea Consiliului Judetean şi a Primăriei. O astfel de piesă necesita decor variat şi costume ample, deci cine să investească în aşa ceva?! Iar despre „Nastasia.Poveste de cartier” a mai spus acea domnişoară că se joacă cu maşinişti şi plasatoare. Dacă nu aţi observat şi, în mod evident nu aţi făcut-o, fiecare personaj îşi are rolul său în piesă. Aici iarăşi intervine o problemă care nu ţine de conducerea teatrului: faptul că Primăria nu-şi permite să plătească mai mulţi angajaţi.
Iată cum se trag concluzii primite şi turuite mai departe fără rost!
Le-aş sugera tuturor înrăiţilor războinici să îşi pondereze atitudinile de luptă, căci nu e treaba nimănui să facă ordine unde nu poate ajunge!
Cred că în momentul ăsta mai mult ca niciodată am avea nevoie de linişte, de o susţinere care să ofere o speranţă acestui chinuit „oraş cu salcâmi”, iar Teatrul rămăsese singura existentă. Vă rugăm respectuos, domnilor „în putere”, nu ne luaţi şi ultima fărâmă de vizibilitate! Oferiţi în continuare teatrului şansa de a schimba cu ceva realitatea sumbră în care ne afundăm tot mai mult! Cu toţii avem nevoie de el, cum se spunea cândva, într-o piesă ce astăzi nu mai este...”avem nevoie de iluzii”!
Modeste aspiraţii la mai bine,
Elena Coman
Îndrăznesc să adun câteva cuvinte într-o răsuflare acidă după citirea atâtor controverse apărute prin ziarele locale(şi site-urile acestora). Nu vreau să continui seria de comentarii inutile cu păreri pro sau contra situaţiei actuale din Teatrul „Maria Filotti”, având în vedere că nu fac parte din această „familie”, precum toţi cei care au venit cu replici mai mult sau mai puţin condimentate. Şi aici mă adresez strict tuturor celor care au postat numeroase aprecieri critice fără să aibă măcar minimul de cunoştinţe necesare! Tot ce ştiu eu este că prima dată când am „gustat” din frumuseţea pieselor jucate pe scena teatrului brăilean aveam frageda vârstă de 3 ani. Aşadar, o să vă împărtăşesc simplele observaţii pe care le-am dobândit crescând sub deosebita îndrumare a atmosferii teatrale. După cum s-a menţionat de nenumărate ori, Teatrul „Maria Filotti” a avut perioade de urcuş, dar şi perioade de declin. Însă un alt fapt bine cunoscut este acela că de la începutul anilor 2000 , acesta a cunoscut o perioadă înfloritoare odată cu piese precum „Drept ca o linie”, în regia lui Radu Apostol, pentru care s-au obţinut numeroase premii, dar şi o nominalizare la UNITER. Evoluţia subită a fost antrenată mai apoi de producţiile regizorului Radu Afrim, care a reuşit să umple sălile de tineri, eveniment cu un rol deosebit de important pentru multe generaţii. Titluri precum „Plaja” şi „Adam Geist” au revoluţionat publicul de toate vârstele, reuşind astfel să redeschidă brăilenilor apetitul pentru teatru. Astfel, printr-o ascensiune bine-venită, trupa a reuşit să se facă remarcată în întreaga ţară şi, recent, peste hotare; biletele s-au vândut ca pâinea caldă, cultura a recâştigat un loc important în topul intereselor oamenilor. De asemenea, dupa cum a afirmat şi doamna Doina Papp, „Festivalul Zile şi Nopţi de Teatru European la Brăila” a ajutat enorm la atingerea apogeului, creând diferite conexiuni cu oameni de artă importanţi şi recunoscuţi în colţuri diferite ale lumii. Dar se pare că TOT datorită Consiliului Judeţean Brăila şi a lipsei sponsorilor, acesta nu a mai putut avea loc cum ar fi fost normal la începutul stagiunii 2010-2011!
Teatrul „Maria Filotti” a reuşit să se ridice peste majoritatea celor din ţara noastră, mulţi dintre actorii de pretutindeni admirând atât clădirea fastuoasă, sala intimă, cortina inedită, trupa plină de viaţă, cât şi publicul călduros.
Trecând la lucruri ceva mai actuale... Inevitabilul s-a întâmplat şi toate neînţelegerile au ajuns în presă. Dacă trebuia sau nu ca acest lucru să se întâmple nu ţine de noi, toţi cei neimplicaţi. Semnalul de alarmă a fost tras, răbufnirile s-au etalat, zarurile s-au aruncat, dacă cineva va ţine cont şi dacă ceva se va schimba, nu se va constata decât de-a lungul timpului. Singura măsură pe care poate publicul să o adopte, ar fi să urmărească cursul evenimentelor (acum că tot rufele au fost puse la scurs, în grădina publică) şi să susţină EXISTENŢA TEATRULUI „MARIA FILOTTI” în continuare! Dar asta nu se realizează aducând opinii cu privire la „Puterea Supremă” – Primăria -, la actori, la conducerea interimară a teatrului sau a personalului. Pur şi simplu, dacă se va cere ajutorul, reacţia să apară la momentul potrivit, în funcţie de cerinţe. Am rămas profund dezgustată cititnd atât de multe comentarii nerelevante ale unora şi ale altora. Pentru ce? Cineva a menţionat termenul de „circ”. În asta s-a transformat revolta celor nemulţumiţi. Dar asta numai din cauza celor care intră în conflicte verbale. Mulţi dintre „anonimii” de pe site-uri au expus păreri care implicau detalii din viaţa personală a actorilor, a oamenilor din teatru sau a politicienilor. Cum pot fi făcute asemenea declaraţii dacă nu se fondează decât pe zvonuri sau rumori adunate de ici şi colo?! Persoanele neautorizate nu au dreptul să prezinte informaţii de care nu sunt siguri, informaţii care nu le aparţin! Aşa-zişii spectatori vorbesc despre conduita actorilor, dar ce ştiţi voi? Aţi fost prezenţi la neplăcerile, intrigile şi supărările lor? De asemenea s-a vorbit despre demisia maşiniştilor; personalul nu a început din senin să demisioneze, ci a fost un singur caz, însă fără nicio legătură cu scandalul în cauză. Încetaţi să vă mai agăţaţi de orice undă ce circulă pe Canalul Local de Ştiri! S-a spus că ar trebui ca publicul să aleagă directorul, dar trebuie luat în considerare faptul că TOTUŞI există anumite regulamente, legi şi ordine care trebuie respectate într-o instituţie de stat! Că în ţara asta nu mai există verbul „a respecta”, folosindu-l la propriu sau la figurat este un alt subiect pe care îl cunoaşte prea bine toată lumea!
Un alt subiect „tabu” pentru mine ar fi o propoziţie citită într-un interviu luat nu vreau să ştiu cui, care spunea că vin prea mulţi tineri la teatru. Oare să fie acesta un lucru rău? Dar haideţi să luăm în considerare faptul că în Brăila nici nu există locuri în care să te poţi plimba, suficiente cafenele sau pub-uri în care să te simţi bine şi niciun fel de atracţie; asta ca să nu gândim la rece situaţia: adică defavorizând pierdutul timpului în baruri ca să meargă la teatru. Publicul variază, de la cel mai mic copil până la persoane „care nu mai sunt tinere”(ca să folosesc o replică auzită recent într-o piesă, replică a actriţei Leni Caler). Dacă s-a greşit undeva, a fost momentul în care spectatorul a venit la teatru o dată pe stagiune şi nu s-a obosit măcar să observe repertoriul(care de altfel nu se ştie cu exactitate care este, datorită haosului de pe site-ul TMF-ului), trăgând astfel concluzia că se joacă doar spectacole contemporane. Adirmaţia este în totalitate eronată. A fost pusă în scenă o paletă variată de texte, pentru toate genurile şi gusturile; numai că o constatare ca aceasta poate fi făcută doar când frecventezi teatrul. O domnişoară menţiona că nu s-a jucat „Hamlet” niciodată – au fost puţine reprezentaţii cu publicul, dar proiectul nu a fost finalizat, de asemenea, din cauza LIPSEI DE FONDURI din partea Consiliului Judetean şi a Primăriei. O astfel de piesă necesita decor variat şi costume ample, deci cine să investească în aşa ceva?! Iar despre „Nastasia.Poveste de cartier” a mai spus acea domnişoară că se joacă cu maşinişti şi plasatoare. Dacă nu aţi observat şi, în mod evident nu aţi făcut-o, fiecare personaj îşi are rolul său în piesă. Aici iarăşi intervine o problemă care nu ţine de conducerea teatrului: faptul că Primăria nu-şi permite să plătească mai mulţi angajaţi.
Iată cum se trag concluzii primite şi turuite mai departe fără rost!
Le-aş sugera tuturor înrăiţilor războinici să îşi pondereze atitudinile de luptă, căci nu e treaba nimănui să facă ordine unde nu poate ajunge!
Cred că în momentul ăsta mai mult ca niciodată am avea nevoie de linişte, de o susţinere care să ofere o speranţă acestui chinuit „oraş cu salcâmi”, iar Teatrul rămăsese singura existentă. Vă rugăm respectuos, domnilor „în putere”, nu ne luaţi şi ultima fărâmă de vizibilitate! Oferiţi în continuare teatrului şansa de a schimba cu ceva realitatea sumbră în care ne afundăm tot mai mult! Cu toţii avem nevoie de el, cum se spunea cândva, într-o piesă ce astăzi nu mai este...”avem nevoie de iluzii”!
Modeste aspiraţii la mai bine,
Elena Coman
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu