Am realizat ca niciodata nu imi dau seama cand gandurile mele iau o intorsatura radicala! De putin timp incoace, mi-am dat seama ca de fapt nu stiu sa inteleg unele lucruri. Mi-am dat seama ca in unele momente de slabiciune, ori melancolie, ori pur si simplu cand sunt captivata de aparente, scap esentialul. Se intampla asta oricat as incerca sa incetez. Ma enerveaza. Dar tot e ceva ca mai devreme sau mai tarziu, ajung la ceea ce trebuie sa inteleg.
Chestiile astea sunt declansate, deobicei, de anumite intamplari sau secvente vizuale; probabil si la mine e la fel, dar de data asta a fost altceva... E atat de ciudat cate se pot invata din paradoxuri, care par la prima vedere negative, insa la o a doua privire ascund chilipiruri poate, dar pline de sensuri.
Cine spune ca un singur cuvant poate face nenumarate persoane sa rada nu stie ca acelasi cuvant poate sa determine pe altcineva sa se inteleaga pe sine. Dar care sunt persoanele acelea? Oare cati pot sa deosebeasca acestea? Prea putini... Majoritatea se complac intr-o stare de fals extaz, care nu le ofera decat o senzatie efemera de amagire. Efectul trece si cu ce ramai apoi? Cu o senzatie de atractie fizica si atat? Cu senzatia ca ai parut inteligent daca ai reactionat fara sa gandesti macar un pic si i-ai impresionat pe ceilalti?
Foarte des se pune intrebarea "cum ar fi sa putem citi mintile celorlalti?". Ma gandesc ca poate astfel am reusi sa ii intelegem si eventual sa nu ii mai judecam... Dar asta e imposibil, pentru ca involuntar, fiecare il trece pe celalalt prin toate filtrele proprii. Deci, de ce sa fim ipocriti? Oare chiar i-am intelege, sau ar fi doar un egocentrism exagerat avand in vedere aptitudinile noastre?
Revenind...
Am inteles ca ar trebui sa fiu mai atenta. Am inteles ca nu ma multumesc doar cu privitul din afara, ci ca ar trebui sa arunc un ochi si pe partea cealalta. Si daca am facut asta, am descoperit ceva trist, intr-adevar... ma gandesc ca poate ar fi fost mai bine sa nu vreau sa stiu atat de multe si cu toate astea nu regret nimic! Dar mi-as dori ca toti ceilalti sa poata atinge macar cu gandul o idee care vorbeste despre viata lor...
Despre ce vorbesc? Conteaza? Nu prea...
Si chiar daca ar conta...cui i-ar pasa? Ramaneti in continuare cu egoismul specific superficialitatii si dezinteresului pentru frumos si echilibru!
Si ca sa inchei cu o incursiune printre amintiri frumoase, o Lolita mi-a zis odata: " Incearca sa vezi partea plina a paharului, si incearca sa privesti totul cu un cap mai sus..." si stiu ca avea dreptate!
OK! Deci! Din postul tău, Mădălina înţelege trei lucruri:
RăspundețiȘtergere1. primul paragraf - şi eu mă confrunt adesea cu astfel de stări şi sunt mai mult decât de acord cu faptul că e al naibii de greu să povesteşti aşa ceva!
2. partea cu cititul minţilor e riscantă şi da, complet egoistă! Gandeşte-te cum te-ai simţi să nu mai ai pic de intimitate? Mie, una, nu mi-ar conveni chestia asta!
3. partea cu Lolita! :))
Deci, inseamna ca nu e chiar un intreg non-sense! :))
RăspundețiȘtergereMademoiselle L-o-l-i-t-a, tu oricum esti in centrul tuturor lucrurilor, asadar era imposibil ca tocmai tu sa nu prinzi esentialul! Ce stii tu, nu mai stie nimeni oricum! Ma gandesc ca uneori e bine ca totul sa se rezume la "noi doua/doi"! :))
Sau ma rog, trei! :> :))
RăspundețiȘtergereHm...mhm!;;) =)) Ai dreptate, uitasem! Sau mai bine zis...era doar un lapsus!
RăspundețiȘtergereBack to bussiness! :>
pai de ce cu un cap mai sus... se pierde echilibrul
RăspundețiȘtergereTe imbratisez cu drag.
RăspundețiȘtergereSi iti las aici un link, poate esti interesata:
http://www.out.ro/2010/05/anunt-only-for-bloggari.html
Si te mai imbratisez o data, de final.
Cu drag,
Manon.