- Stai jos! Te rog să taci şi să mă asculţi! Nu ştiu nici măcar dacă-ţi pasă sau dacă ţi-a păsat vreodată! Dar nu mă mai interesează! A venit rândul tău să asculţi şi să înţelegi că nu întotdeauna ai dreptate! Deşi ştii prea bine cum reuşeşti să amăgeşti pe oricine ţi s-ar ivi în cale, totuşi pari prea mândru ca să te poţi stăpâni! Lasă-mă să cred că nu eşti tu acesta! Minte-mă! Ascunzi atât de multe răutăţi încât mă îngrozeşte faptul că ceea ce iubesc la tine sunt doar nişte ochi negri, mari şi goi ce privesc în neant şi gura cu buze rozalii şi moi ce nu mai e demult a mea! Poate că aşa aş vrea să şi rămână, dar am obosit! Eu trebuie sa fiu tu, iar tu să pretinzi o iluzie; ce joc stupid! Dar ştii că s-a terminat, tu întotdeauna ştii! Te urăsc pentru perfecţiunea ta imperfectă! Te urăsc pentru că te iubesc prea mult! Te urăsc pentru frumuseţea trupului tău puternic conturat, ascunzând indicii numai de mine cunoscute; un trup ce-mi aparţine în totalitate: îţi iubesc gâtul, pieptul, braţele puternice, dar calme, palmele-ţi grave dar îmbătătoare, nasul nici prea mare, nici prea mic... toate vor fi veşnic ale mele! Chiar de mă vei obliga, nu ţi le voi înapoia! Te urăsc pentru şarmul de care te foloseşti pentru a mă înduioşa! Te urăsc pentru vocea ce obişnuia să îmi alinte urechea cu şoapte blânde şi armonioase! Te urăsc pentru felul în care mă atingi, te urăsc pentru sărutarea-ţi însetată şi voluptoasă, te urăsc pentru zâmbetul cu care m-ai cucerit şi mi-ai arătat că există fericirea, te urăsc pentru privirea nonşalantă ce mă trezeşte în zori şi în care se revarsă sentimente pe care numai tu le poţi avea! Te urăsc pentru că te iubesc! Te iubesc pentru că te urăsc! Nimeni vreodată nu mi-a mai făcut atâta rău, dar numai tu poţi să o faci! Mă otrăveşti cu tăcerile tale şi m-ai făcut dependentă de tine! De-asta nu-ţi voi da drumul niciodată! Ciudat fel de a iubi mai ai! Şi nici măcar nu ştiu dacă de fapt mă iubeşti! Oare chiar exişti? Mi-e teamă că tu nu eşti decât în imaginaţia mea şi mă voi trezi cu absenţa prezenţei tale. Şi ştii bine că nu ar fi prima dată! M-ai lăsat singură crezând că ai dispărut; însă ai apărut ca din ceaţă cu un buchet de crini albi şi mi-ai spus că eşti un nenorocit, dar că mă iubeşti. Şi te-am crezut! Cum altfel?! Eşti un mare mincinos! Să nu încetezi vreodată cu minciunile, căci nu te voi mai iubi. Tu nu poţi exista fără toate acestea şi pentru toate acestea eu te iubesc! Şi vei fi al meu pentru totdeauna, însă acum te urăsc! Te urăsc pentru 5 minute, atât cât mi-a luat să-ţi spun toate astea! Cadourile tale cele mai de preţ au fost lacrimile mele; tu eşti un iubit dificil! Dar nu-mi pasă! Te vreau! Te vreau în toată splendoarea ta! Să nu uiţi vreodată că m-ai rănit, dar sărutându-mi rănile mi le-ai umplut cu veninul iubirii tale arzătoare. Prin tine exist! Eşti al meu şi te urăsc pentru asta! Tu eşti perfecţiunea şi armonia lipsurilor şi imperfecţiunii mele! Ţi-am pierdut iubirea, s-a răspândit pretutindeni prin mine! Gata! Acum poţi să pleci! Eşti gol şi fumuriu, nu te mai ai pe tine; rămâi al meu!
EL se repede către EA, o lipeşte de el până ce trupurile lor aproape se contopesc şi o sărută aşa cum numai el are putea să o facă. Rămân îmbrăţişaţi, tăcuţi, privindu-se în ochii ce sugerau o iubire nemărginită ce izvora din ei şi sărutându-se la intervale regulate pentru a se sătura unul de celălalt până la lăsarea întunericului.
EL se repede către EA, o lipeşte de el până ce trupurile lor aproape se contopesc şi o sărută aşa cum numai el are putea să o facă. Rămân îmbrăţişaţi, tăcuţi, privindu-se în ochii ce sugerau o iubire nemărginită ce izvora din ei şi sărutându-se la intervale regulate pentru a se sătura unul de celălalt până la lăsarea întunericului.
Frumos :)
RăspundețiȘtergere